De la apariția codării video, au apărut multe standarde de codare video. Când vine vorba de standardele de codare video, introduceți mai întâi câteva organizații care au stabilit standardele.
În primul rând, este binecunoscuta Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor (ITU). ITU este o agenție specializată a Națiunilor Unite, cu sediul la Geneva, Elveția. Există trei departamente în cadrul ITU, și anume ITU-R (fostul CCIR), ITU-T (fostul CCITT) și ITU-D.
Pe lângă ITU, celelalte două organizații strâns legate de codificarea video sunt ISO/IEC. ISO, după cum știm cu toții, este Organizația Internațională pentru Standardizare care a lansat certificarea de calitate ISO9001. IEC este Comisia Electrotehnică Internațională. În 1988, ISO și IEC au înființat împreună un grup de experți responsabil cu dezvoltarea standardelor de codificare, decodificare și sincronizare a imaginilor și a sunetului de televiziune. Acest grup de experți este binecunoscutul MPEG, Moving Picture Expert Group.
De peste treizeci de ani, standardele de codificare video mainstream din lume au fost în mare parte propuse de ei. ITU a propus H.261, H.262, H.263, H.263+ și H.263+, cunoscute în mod colectiv sub numele de seria H.26X, care sunt utilizate în principal în domeniul real -comunicare video în timp, cum ar fi televiziunea pentru conferințe, videofon etc.
ISO/IEC propune seria MPEG, care include MPEG1, MPEG2, MPEG4, MPEG7 și MPEG21. Inițial, ITU și ISO/IEC și-au jucat propriile jocuri, dar mai târziu au format un grup comun numit JVT (Joint Video Team).
JVT se angajează să dezvolte o nouă generație de standarde de codare video, iar ulterior a lansat o serie de standarde, inclusiv H.264.